Incendiu uriaş în staţiunea Marmaris, Turcia. Un elicopter s-a prăbuşit în timpul intervenţiei

Un incendiu de vegetaţie a izbucnit miercuri în oraşul portuar turcesc Marmaris, o destinaţie turistică la Marea Egee. În timpul intervenţiei, un elicopter de pompieri s-a prăbuşit, rănind grav o persoană aflată la bord.

Biroul guvernatorului local din Mugla a declarat că incendiul a izbucnit în pădurile din jurul zonei Yalancibogaz. Un fum gros s-a ridicat din munţii care se învecinează cu marea.

Vântul a alimentat incendiul, au mai spus autorităţile. 15 elicoptere şi opt avioane au aruncat apă asupra flăcărilor, în timp ce sute de persoane şi zeci de camioane cu apă şi tunuri cu apă ale poliţiei lucrau la sol pentru a stinge incendiul.

Incendiile de vara trecută, majoritatea produse tot în apropiere de Marmaris, au fost cele mai intense înregistrate vreodată în Turcia, a declarat atunci un specialist al Uniunii Europene, adăugând că Marea Mediterană a devenit un punct fierbinte al incendiilor de vegetaţie.

Guvernul turc a fost criticat pentru reacţia lentă şi slaba pregătire în lupta împotriva incendiilor de vegetaţie la scară largă, inclusiv pentru lipsa unor avioane moderne de stingere a incendiilor.

Sursa : www.mediafax.ro