21 ian 2022 - Sănătate

Ţara care nu a înregistrat niciun caz de COVID-19 în toată pandemia, infectată acum de turişti

Pentru că nu a înregistrat nici măcar un caz de COVID-19 de la începutul pandemiei, Kiribati şi-a redeschis, în sfârşit, graniţele. Totuşi, două treimi dintre pasagerii primului zbor internaţional care a aterizat pe insulă după 10 luni au fost testaţi pozitiv, relatează The Guardian.

Toţi cei 54 de pasageri, dintre care 36 deja diagnosticaţi cu coronavirus, au fost acum plasaţi în carantină, potrivit autorităţilor.

Însă, după ce marţi, un agent de securitate de la centrul de carantină a fost, de asemenea, testat pozitiv, naţiunea insulară a introdus o serie de restricţii pentru o perioadă de două săptămâni, cum ar fi purtarea obligatorie a măştilor, distanţarea socială şi permise de vaccinare pentru călătoriile în afara capitalei Tarawa.

Agentul de securitate şi doi membri ai familiei acestuia au fost, de asemenea, plasaţi în carantină, în timp ce satul său de reşedinţă a fost plasat în izolare timp de două săptămâni.

Joi au fost depistate alte două cazuri pozitive în comunitate, ceea ce a determinat guvernul să anunţe că de luni va fi reinstituit lockdown-ul total, cu şcoli închise şi cu oameni care nu vor putea ieşi din case decât pentru a se deplasa la serviciile esenţiale.

Informaţiile despre pasagerii testaţi pozitiv şi paznicul infectat i-au făcut pe localnici să intre în panică, mai ales că ştirile au ajuns la public „pe surse”, nu pe căi oficiale.

„Ca părinţi, suntem îngrijoraţi pentru copiii noştri pentru că, spre deosebire de noi, ei nu sunt vaccinaţi şi nici nu pot primi vaccinul”, a spus Kareaua Nawaia, profesor de 32 de ani şi tată a trei copii.

Există multe semne de întrebare legate de pasagerii sosiţi testaţi pozitiv. Înainte de îmbarcare, toţi au stat în carantină timp de două săptămâni şi au fost testaţi periodic.

Luna trecută, guvernul din Kiribati a anunţat că 93,4% din populaţia cu vârsta de peste 18 ani a fost vaccinată cu prima doză, dar doar 53,1% a primit o a doua doză.

Sursa : www.mediafax.ro